Informatică – IF, IFR

Nivelul de studii: Licență
Durata: 3 ani
Număr credite: 180
Locații: Arad
Limba de predare: Română

Misiunea specializării constă în:

  • formarea profesională, iniţială şi continuă, la nivelul universitar, în domeniul informaticii cu implicaţii în alte domenii complementare;
  • realizarea, în domeniul specializării, a unui învăţământ superior de calitate, prin alocarea unor resurse cât mai mari şi cifre de şcolarizare mici, pentru a asigura un proces de învăţământ individualizat, de eficienţă ridicată;
  • cercetare ştiinţifică şi tehnologică;
  • transfer de ştiinţă, tehnologie şi know-how în mediul economico-social, în producţie şi în servicii pentru terţi.

Obiectivele majore ale specializării Informatică sunt:

  • formarea de specialişti cu pregătire superioară, apţi să se integreze eficient pe piaţa muncii şi performanţi în raport cu standardele europene;
  • îmbunătăţirea calităţii procesului de învăţământ prin utilizarea mijloacelor de predare moderne;
  • asigurarea procesului didactic cu cadre didactice de valoare în scopul asigurării condiţiilor de acreditate;
  • dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi diseminarea producţiei ştiinţifice proprii prin participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale;
  • amplificarea relaţiilor internaţionale;
  • furnizarea de servicii de formare continuă prin programe de conversie, reconversie şi perfecţionare profesională;
  • promovarea unui management academic al calităţii educaţiei corespunzător principiilor Procesului Bologna.

Domeniul de studii: Informatică

Competențe

Competenţe profesionale

  • C1. Programarea în limbaje de nivel înalt
  • C2.  Dezvoltarea și  întreținerea aplicațiilor informatice
  • C3. Utilizarea instrumentelor informatice în context interdisciplinar
  • C4. Utilizarea bazelor teoretice ale informaticii și a modelelor formale
  • C5. Proiectarea și gestiunea bazelor de date
  • C6. Proiectarea și administrarea rețelelor de calculatoare

Competențe transversale

  • CT1 Aplicarea regulilor de muncă organizată și eficientă, a unor atitudini responsabile față de domeniul didactic-științific, pentru valorificarea creativă a propriului pe cu respectarea principiilor și a normelor de etică
  • CT2 Desfășurarea eficientă a activităților organizate într-un grup interdisciplinar și dezvoltarea capacitaților empatice de comunicare interpersonală, de relaționare și colaborare cu grupuri diverse
  • CT3 Utilizarea unor metode și tehnici eficiente de învățare, informare, cercetare și dezvoltare a capacitaților de valorificare a cunoștințelor, de adaptare la cerințele unei societăți dinamice și de comunicare în limba română și într-o limbă de circulație internațională